Zilele lui Zlatan Ibrahimovic la PSG se apropie de final. Chiar dacă a venit la Paris în vara lui 2012, se pare că suedezul nu se simte confortabil în Franța și tot mai multe zvonuri dau ca sigură revenirea în Serie A, la Juventus.
Caracterul conflictual al lui Ibra a ieșit iar la suprafață imediat după meciul Nancy, scor 2-1, în care atacantul a marcat ambele goluri. După ce fanii lui PSG au avut câteva ieșiri la adresa jucătorilor lui Ancelotti la scorul de 1-0 pentru oaspeți, Ibra a făcut la finalul meciului o declarație extrem de dură la adresa lor.
„Ei cer cam multe. Este ciudat, ar trebui să se uite în trecut. Înainte nu au avut nimic. Am jucat la multe cluburi mari și știu că nimic nu se obține ușor”, a spus Ibra pentru Le Parisien.
PSG este lider în Franța, având 5 puncte în fața celor de la Lyon, care au un meci mai puțin. PSG s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor, după 1-1 pe teren propriu cu Valecia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER